Cookie Consent by FreePrivacyPolicy.com WinMENTOR ENTERPRISE: ERP gestiune, contabilitate Romania
ro

Începând cu data de 1 ianuarie 2024, sistemul e-Factura va fi obligatoriu pentru toți operatorii economici, persoane impozabile stabilite în România, adică pentru toate tranzacțiile B2B și B2G care au locul prestării/livrării în România.

Sunt exceptate de la aceste prevederi:

  • facturile emise către persoanele fizice (însă vor trebui transmise facturile achitate cu vouchere de vacanță);
  • facturile aferente exporturilor de bunuri realizate de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
  • facturile pentru livrările intracomunitare de bunuri cu plecare din România (prevăzute de art. 294 din Codul fiscal);
  •  bonurile fiscale care au cod fiscal (facturile simplificate).

TOATE FIRMELE, indiferent de activitatea lor, devin obligate să trimită facturile, chiar dacă sunt sau nu înregistrate în scop de TVA.

Etape:

1 ianuarie – 30 iunie 2024: facturile se trimit obligatoriu prin sistemul e-Factura și, opțional, pe stilul vechi (.pdf, .xls, hârtie, etc), iar termenul limită pentru transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii.

De la 1 iulie 2024 nerespectarea de către emitentul facturii – persoană impozabilă stabilită în România – a obligației de a emite factura electronică în relațiile B2B cu persoane impozabile stabilite în România constituie contravenție iar amenda va fi egală cu 15% din valoarea totală a facturii;

Obligativitatea primirii facturilor prin sistemul e-Factura va avea următoarele etape:

  • 1 ianuarie – 30 iunie 2024 se pot primi, în paralel, facturi încărcate în SPV dar și facturi în format .pdf, .xls, hârtie, etc.
  • Începând cu 1 iulie 2024:
    • toate firmele, indiferent de activitatea lor, devin obligate să primească facturile prin sistemul e-Factura, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scop de TVA.
    • nu se mai acceptă ca facturile să fie transmise altfel decât prin e-Factura;
    • data transmiterii facturii va fi data emiterii ei;
    • apare noțiunea că o factură există și este emisă doar în momentul în care are sigiliul ANAF pe ea;
    • apare obligația de a primi o factură de la furnizor doar dacă este transmisă prin SPV;
    • primirea și înregistrarea de către destinatarul – persoană impozabilă stabilită în România – a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în România, în relația B2B, fără să fie trimisă în sistemul RO E-factura constituie contravenție și amenda va fi egală cu 15% din valoarea totală a facturii.

În WinMENTOR ENTERPRISE®, generarea facturii în format XML se poate face direct din documentul de ieşire sau folosind opțiunea de generare automată XML pentru toate documentele care îndeplinesc condițiile obligatorii de transmitere.

Semnarea și trimiterea fișierelor se poate face în mod individual, pentru fiecare document în parte, sau se poate folosi serverul e-Factura (WMEFServer) creat special pentru a eficientiza trimiterea facturilor, fără intervenția utilizatorului.

Documentația completă pentru e-Factura este disponibilă aici, tot ce trebuie să știți despre Serverul e-Factura, găsiți aici, iar aici puteți citi informațiile legate de importul facturilor din sistemul e-Factura.

Pentru o ofertă personalizată, puteți lua legătura cu cel mai apropiat distribuitor WinMENTOR ENTERPRISE, aici.

Multumim pentru abonare la newsletter. Veţi primi un email de confirmare.