WinMENTOR prezent la BINARY ‘2004
Pachetul de aplicatii de gestiune WinMENTOR va fi prezent printre produsele de software romanesti expuse la la cea de-a saptea editie a Expozitiei Nationale de Electronica si Software – Binary, care se va desfasura in perioada 22 – 24 septembrie la Complexul Expozitional Romexpo, Bucuresti. In mod traditional, dezvoltatorul TH JUNIOR din Iasi participa anual la BINARY, fiind laureatul editiei 1999 pentru software economic. La acea editie, WinMENTOR a fost distins cu Premiul juriului pentru software economic si cu Premiul special SYBASE pentru aplicatii noi din domeniul economic. In buna traditie de pina acum, se spera intr-un schimb util de opinii cu membrii ARIES si in contacte menite sa duca la noi parteneriate. Expozitia Binary`2004, care se va desfasura in perioada 22 – 24 septembrie 2004 la Centrul de Conferinte Romexpo, Bucuresti, isi propune sa prezinte realizarile dar si provocarile care stau in fata firmelor din domeniu in contextul eforturilor de integrare europeana. Aproximativ 100 de firme romanesti sunt asteptate sa participe la aceasta editie a Expozitiei Nationale de Electronica si Software – BINARY’2004 – aceasta reprezentand cel mai important eveniment anual destinat solutiilor profesionale pentru industrie. Expozitia este organizata de ARIES (Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software), MCTI (Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor), MEC (Ministerul Educatiei si Cercetarii), ICI (Institutul National de Cercetare Dezvoltare in Informatica), Facultatea de Automatica si Calculatoare din Universitatea Politehnica din Bucuresti. Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software (ARIES) a fost infiintata in 1993 si are in prezent peste 260 de companii membre si legaturi cu alte 1.500 de firme IT de pe piata romaneasca. ARIES organizeaza anual cel mai important eveniment dedicat productiei interne de electronica si software, Binary, si este partenerul federatiei Europene de IT&C (EICTA) in cadrul proiectului ELECTRANET, proiect de integrare Europeana a domeniului IT&C. ARIES deruleaza impreuna cu partenerii sai externi si interni proiecte de crestere a exportului romanesc de TI.